Atunci cand toata drojdia dispare de pe raft.

postat în: Articole 1

Atunci cand toata drojdia dispare de pe raft si nu ai apucat sa iti faci stoc de faina, incepi sa cauti solutii si fainuri  pe care le poti folosi.

Aveam in plan de mult timp sa fac paine cu maia. De fiecare data cand am citit despre procedeu, m-au descurajat explicatiile despre temperatura, gramaje, amestecuri. Atunci cand timpul meu era impartit intre gimnaziu, liceu si livada, era aproape imposibil sa mai fac loc la doua hraniri si acelea la ore fixe! Intre timp s-au schimbat multe in viata noastra si a trebuit sa caut solutii.

Pentru mine a functionat o reteta de maia pe care am gasit-o explicata de Patrick Ryan aici. M-a cucerit din prima cu accentul lui si cu explicatiile simple. Cand il asculti ai senzatia ca totul este usor. Experienta din zilele urmatoare (nu  mai crestea maiaua, painea nu avea consistenta necesara…) avea sa ma aduca cu picioarele pe pamant si sa imi dau seama ca nu totul este usor asa cum pare. Ideea este ca are un mod aparte de a explica astfel incat incerci pana iti iese.

Asa s-a si intamplat. Dupa 9 zile, cu tot cu zilele in care nu a crescut, aveam o maia buna, care mirosea frumos a paine. Eu am mai hranit-o inca o zi in plus ca sa fiu sigura de rezultat. In aceasta perioada am invatat ca apa o tine in viata si faina o hraneste.

Am experimentat mai multe retete de paine, amestecand faina pe care o aveam la indemana. In primele zile de izolare am mai gasit pe rafturi doar faina integrala de grau si secara( nimeni nu le cumpara!). Cele mai gustoase au fost cele cu secara iar cele mai aspectuoase au fost cele cu faina de grau integrala.

Problema numarul doi a aparut cand nu mai aveam suficienta faina in casa si nici chef sa imi trec in declaratie fiecare magazin din zona. Stiti zicala prietenul la nevoie se cunoaste? In cazul meu se numeste o punga cu mai multe tipuri de fainuri ecologice primite de la fabrica unde ne procesam si uleiul ecologic de catina. Din acea punga am folosit faina de in si canepa.

In cazul de fata, am folosit cantitatile din reteta lui Patrick cu mentiunea ca am inlocuit partea de faina de grau care imi lipsea cu amestecul de faina de in si canepa astfel:

–  150 g faina de in

– 150 g faina de canepa

– 500 g faina de grau

– 320 g maia

– 10 g sare

– 460 ml apa

Toate aceste ingrediente se amesteca si se framanta pana se obtine un aluat elastic care sa nu se rupa. Se pune la crescut 3 ore si 1/2.  Din aceasta cantitate se obtin doua paini. Dupa prima crestere, aluatul se scoate din vas, se imparte in doua si se impatureste asa cum veti vedea exemplificat in videoclip. A doua crestere va dura 3 ore si 1/2. Eu am folosit varianta de a lasa aluatul la crescut peste noapte in frigider si de a pune painea in cuptor dimineata. Stiati ca mirosul de paine este un mod inedit de a-i face pe copii sa vina la masa fara sa fie nevoie sa ii chemi de mai multe ori?!

In ceea ce priveste gustul, pot sa spun ca painea a „disparut ” in cateva minute.

 

Este posibil ca imaginea să conţină: mâncare şi interior

 

Sper sa va inspire aceasta reteta si va bucurati de dimineti linistite si aromate alaturi de cei dragi!

 

  1. Yeah. that’s what I was exploring for.. thanks. Kelcie Darbee Thibaud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *